BRAŞOV. Spărgător de autoturisme condamnat pentru unul dintre furturi! Mai multe braşovence au fost victime de-ale sale
Un spărgător de autoturisme cunoscut poliţiştilor a fost condamnat vineri, 1 iulie, la 2 ani de închisoare pentru furt calificat, sentinţa fiind definitivă. Magistraţii Curţii de Apel Braşov l-au condamnat pe Sorin Puşcaşu pentru o faptă comisă în data de 10 iunie 2015 în dauna unei braşovence, dar el a fost arestat preventiv pe 11 iulie 2015 pentru alte două furturi din autoturisme.
Conform unui comunicat remis la vremea respectivă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, prima infracţiune a fost comisă pe 30 aprilie 2015, pe la orele 8.00. Bărbatul a spart geamul portierei dreapta-faţă a unui autoturism parcat pe strada Ioan Bogdan din municipiul Braşov şi a sustras o poşetă în care se aflau acte de identitate, 1.500 de lei şi bunuri personale. Apoi, pe 10 iulie, în jurul orelor 7.30, a comis o faptă similară pe strada A.I. Cuza din municipiul Braşov, furând tot o geantă de damă, dar şi o geacă. Prejudiciul creat atunci a fost calculat la 1.500 de lei.
Furtul pentru care a fost condamnat la finalul săptămânii trecute, despre care nu au precizat anchetatorii, a fost comis pe 10 iunie 2015. Mai întâi, inculpatul şi-a primit sentinţa pentru această faptă la Judecătoria Braşov, pe 9 martie 2016, instanţa menţionând că bărbatul are antecedente penale şi condamnându-l la 2 ani de închisoare. Nemulţumit de decizie, Sorin Puşcaşu a atacat-o cu apel, aşa că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Braşov. Spre ghinionul său, instanţa a respins apelul ca nefondat şi a menţinut pedeapsa de 2 ani de închisoare. Pe latură civilă, inculpatul are să-i plătească victimei 2.000 de lei, reprezentând daune materiale. Totodată, are de achitat cheltuieli judiciare de sute de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.