BRAȘOV. Șofer de TIR oprit în Arpașu de Jos, din județul Sibiu, pentru un accident produs în Făgăraș
Un șofer de TIR a fost oprit de polițiști în localitatea sibiană Arpașu de Jos, după ce a accidentat un biciclist, în această seară, în timp ce conducea prin Făgăraș – județul Brașov. Potrivit agenților, este posibil ca șoferul să nu fi observat producerea incidentului rutier.
„În jurul orei 19.10, a avut loc un accident rutier cu o victimă în localitatea Făgăraș, pe strada Tăbăcari. Un biciclist a fost acroșat de un autotren care nu a oprit la locul faptei și a continuat deplasarea spre Sibiu. Este posibil ca acesta să nu fi sesizat. Autotrenul a fost identificat și oprit în localitatea Arpașu de Jos. Victima este conștientă, a fost transportată la spital. Se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii faptei”, a informat reprezentantul IJP Brașov, Ionuț Marin.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.