BRAȘOV. Situație medicală de urgență, la o cabană din Predeal / Un jandarm aflat în timpul liber a fost primul care a intervenit
Un jandarm aflat în timpul liber la o cabană din Predeal a intervenit, astăzi, în cazul unei femei care s-a rănit grav la cap, după ce a căzut din picioare, din cauza unei stări bruște de rău.
„Colegul nostru – Ciomaga Marius, jandarm montan la Postul de Jandarmi Montani Predeal, aflat în timpul liber la Cabana 3 Brazi din Predeal, a observat comportamentul anormal al unei femei. Nu a stat pe gânduri și s-a îndreptat spre aceasta să vadă dacă totul este în regulă. Până să ajungă la ea, starea femeii s-a agravat brusc și a căzut la pământ, lovindu-se grav la cap. Jandarmul i-a acordat primul ajutor, a analizat care este starea victimei și a comunicat acest lucru operatorilor 112 pe care i-a sunat pentru a cere de urgență ajutor specializat. A stat cu victima până la sosirea echipajului de la Ambulanță și s-a îngrijit de starea acesteia și a familiei ei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, cpt. Luiza Dănilă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.