112

BRAȘOV. Singura autospecială SMURD care acționează în zona Făgărașului este defectă

 

Cazurile de urgență din Făgăraș și din localitățile învecinate nu pot fi preluate în această perioadă de SMURD, întrucât singura autospecială din dotarea Detașamentului de Pompieri Făgăraș este defectă. Astfel, solicitările sunt redirecționate de Dispeceratul Unic de Urgență Brașov către Serviciul de Ambulanță Făgăraș.

„Toate intervenţiile sunt direcţionate prin apel 112 la Serviciul de Ambulanţă. Maşina noastră este defectă, are probleme la motor şi la sistemul de frânare şi momentan este în service. Piesele au fost comandate, urmează să fie reparată. Ambulanţa este din 2008, de când s-a înfinţat SMURD Făgăraş”, a explicat pentru monitorfg.ro comandantul Detaşamentului de Pompieri Făgăraş, Dorin Moldovan.

Situația ne-a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

„Autospeciala SMURD este defectă, iar după ce va fi finalizată reparația, aceasta va fi reintrodusă în intervenție. Apar defecțiuni din cauza uzurii, a numărului mare de kilometri, deoarece sunt solicitate la foarte multe intervenții. E normal să mai apară și defecțiuni, unele sunt din anul 2008 și au foarte mulți kilometri”, ne-a precizat reprezentantul ISU Brașov.

Potrivit acestuia, de mâine ar urma să reintre în intervenție echipajul SMURD Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button