112

BRAŞOV. Şi totuşi, petardele au făcut victime!

  • mana_228517.jpg
 

„Victorie pe naiba!
M-am lăudat degeaba ieri (tot pe această pagină, evident!) la aceeaşi oră… Pentru că azi-dimineaţă, la sosirea în secţie am găsit internat un „petardat” întârziat care a stat acasă în mod deliberat încă 48 de ore după accident. Ca să-şi petreacă – spunea el – „ca lumea” sărbătorile.
Avem şi o explicaţie a faptului că am dat greş pe muchie (“on the edge, Trumpe!” – feat. Corina Băcanu) cu prevenţia: omul nu a auzit de internet.
Ceea ce este dătător pe spate este mobilul folosirii petardei, («una din acelea groase, doar am dat 10 lei pe ea!» – mai zicea omu’): «Am vrut să-mi sperii câinii. Că m-au enervat tot anul!».

PS: Hai, feisbucule, ascunde-mi şi imaginile acestea! Puritanule! Şi zi mersi că nu le arăt pe cele de după operaţie…”

Este postarea de acum o oră a dr. Dan Grigorescu, şeful secţiei de Chirurgie Plastică și Reparatorie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Brașov, care ieri se declara fericit că nu a găsit nici un pacient cu răni provocate de materialele pirotehnice, în condiţiile în care media ultimilor ani a fost de zece cazuri în prima zi de după Anul Nou.

Citiţi şi:

BRAȘOV. Câte persoane au ajuns la Urgențe din cauza artificiilor folosite de sărbători? IMPRESIONANT


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button