112

BRAŞOV. Şi-a atacat fosta iubită cu ciocanul de şniţele şi cu un cuţit! Tânărul a fost condamnat definitiv

 

Tânărul care a fost la un pas să-şi omoare iubita în vârstă de 15 ani, lovind-o cu un ciocan pentru şniţele şi înjunghiind-o cu un cuţit de bucătărie, în urmă cu un an, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de tentativă de omor. Din pedeapsă va fi scăzută perioada petrecută de inculpat în stare de reţinere şi arest preventiv, respectiv din 6 mai 2016 – la zi.

Pedeapsa definitivă de 5 ani a fost stabilită de Curtea de Apel Braşov, după ce în data de 8 februarie tânărul, pe nume Ruja George Florin, fusese condamnat la 4 ani şi 2 luni de închisoare de către Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, dar atât el, cât şi procurorul de caz au formulat apel.

Potrivit sentinţei definitive, tânărul va avea mai multe drepturi interzise, timp de trei ani după eliberarea din închisoare, inclusiv de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de a comunica cu victima ori de a se apropia de aceasta, de locuinţa ei, de şcoala sau de locul de muncă, la o distanţă mai mică de 50 de metri.

Pe latură civilă, Ruja este obligat să-i plătească victimei 10.000 de euro cu titlu de daune materiale şi morale, iar Spitalului Clinic de Copii Braşov, unde a fost îngrijită fata, are să-i achite 2.425 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

Amintim că, potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, „în dimineaţa zilei de 06.05.2016 între orele 07-08 dimineaţa, (n.r. inculpatul) a agresat cu intenţie pe persoana vătămată L. V. D. M. în vârstă de 15 ani, cu un ciocan pentru şniţele şi un cuţit de bucătărie, producându-i leziuni corporale multiple în zona capului, gambei şi în alte zone ale corpului”. Anchetatorii au stabilit că agresiunea a avut loc în contextul în care adolescenta dorea să încheie relaţia cu George Florin Ruja.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare