112

BRAȘOV. Schimbări RADICALE în sentința dată medicilor acuzați de trafic de persoane și proxenetism!

 
Familia de medici din Republica Moldova trimisă în judecată pentru trafic de persoane și proxenetism – infracțiuni pe care le-au săvârșit sub paravanul unei afaceri cu saloane de masaj erotic – au beneficiat de reducerea pedepselor primite în primă instanță, la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.
După patru amânări ale pronunțării, magistrații Curții de Apel Brașov au decis să-i reducă pedeapsa Tatianei Pruteanu de la 4 ani și 6 luni de închisoare cu EXECUTARE la 3 ani de închisoare cu SUSPENDARE având termen de supraveghere de 6 ani. Și soțul ei, Vasile Pruteanu sn, a scăpat de 3 ani și 6 luni de închisoare cu EXECUTARE, primind 3 ani de închisoare cu SUSPENDARE, tot cu termen de supraveghere de 6 ani. Fiul lor, Vasile Pruteanu jr., fusese condamnat de la bun început la 3 ani de închisoare cu suspendare, dar primise termen de încercare de 7 ani, iar la Curtea de Apel Brașov acesta a fost redus la 4 ani. 
 
Și pe latură civilă, magistrații Curții de Apel Brașov au luat decizii în favoarea celor trei inculpați. Astfel, cei trei vor avea de plătit, în solidar, câte 5.000 de euro (față de 10.000 de euro stabiliți în primă instanță) către patru părți civile. Separat, soții vor mai avea să-i dea, în solidar, 5.000 de euro (în loc de 10.000 de euro) altei părți civile din dosar.
 
Magistrații au menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța din 21 ianuarie 2013 a DIICOT Brașov asupra bunurilor, conturilor și banilor indicați în ordonanța respectivă, dar numai până la concurența sumei de 25.000 de euro (reprezentând despăgubirile civile de plătit) și a sumelor de câte 12.000 de euro (cheltuieli judiciare la care au fost obligați de prima instanță cei trei inculpați).
 
Inculpaţii Tatiana și Vasile Pruteanu sn. au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv în data de 17 octombrie 2012 şi în perioada 15 ianuarie – 22 aprilie 2013.
 
Pentru mai multe informații, CITIȚI ȘI:
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button