112

BRAȘOV. Scene de groază la Spitalul de Copii

 


Citiţi şi:

UPDATE BRAŞOV. Ce s-a întâmplat cu scandalagiul de la Spitalul de Copii

Un bărbat recent eliberat din închisoare a provocat un scandal monstru la Spitalul de Copii vineri dimineață și nu a putut fi potolit definitiv nici după intervenția a două echipaje de poliție, care au folosit spray iritant și i-au pus cătușe la mâini și la picioare.

Scandalagiul s-a dus vineri pe la 10.30 la Spitalul de Copii și a vrut să intre în secția de boli respiratorii, unde soția lui este internată cu copilul lor bolnav. Cum nu era program de vizită, nu i s-a permis să treacă de locul de unde se procură papucii igienici pentru vizitatori. Acesta a fost momentul în care s-a declanșat haosul. Bărbatul, de circa 35 de ani, solid, a spart geamul de termopan al ușii care duce spre holul din care se ia liftul spre secțiile spitalului. Din nefericire, acolo s-a întâlnit cu o asistentă care căra un cărucior cu medicamente, i le-a dat pe jos şi le-a călcat în picioare. „Erau acolo medicamente pentru 45 de copii, tratamentul pentru cele cinci zile, ziua de vineri și minivacanța. A făcut o pagubă imensă. A venit mai târziu managerul și a trebuit să scoată altele din farmacie, să înlocuiască”, ne-a relatat o asistentă, care a asistat îngrozită la scenă, fiind întâmplător la parter. Bărbatul s-a urcat în lift, dar nu avea cartelă și nu putea urca. Atunci a luat şi căruciorul metalic cu el în lift și s-a baricadat acolo, nu înainte de a o ataca pe pe liftieră, care abia a scăpat din mâinile lui și a fugit. „Au chemat poliţia locală… nu au reuşit să îl lămurească. Poliștii locali au chemat poliţia de la secţia 3. Au deschis cu forţa uşa liftului, dar individul a aruncat la deschiderea uşilor cu căruciorul ăla metalic peste poliţişti, erau vreo patru. Au chemat întăriri, a mai venit o dubă și au decis să dea cu spray paralizant în lift. S-a răspândit în toată casa liftului şi bineînţeles pe scări, până la etajul al IV-lea. Cu greu au reuşit să îl imobilizeze, după  ce i-au pus cătuşe și la mâini şi picioare. Deși erau șase polițiști în total și individul avea cătușe, tot nu au reușit să-l potolească. Ba se băgase și un tătic. Se opunea și s-au tăvălit afară cu el ca la rugby. Era plin de sânge, dar și polițiștii erau loviţi, de la căruţul ăla mare metalic cu care aruncase ăsta din lift. Era sânge pe jos ca după o bătălie pe viață și pe moarte. Se pare că este recidivist și cred că era drogat, dacă nu cumva amestecase băutura cu drogurile, altfel nu se explică”, a mai spus femeia.

Nici după ce au scăpat de scandalagiu, problemele pentru cei din spital nu s-au terminat: „După ce l-au luat, am urcat pe jos patru etaje, cu nasul în haină, că puțea îngrozitor a spray iritant, urcase pe casa scării și a liftului. La etaj toţi tuşeau acolo, am închis copii în saloane, am deschis uşile și geamurile să aerisim, ne usturau ochii și nasurile, era cumplit”.

Liftul păstrează urmele bătăliei și în locul geamului spart este acum o bucată de placaj, dar conducerea spitalului este mai preocupată de recuperarea prejudiciului produs prin distrugerea medicamentelor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button