BRAȘOV. Scandal cu daune între vecini, la Săcele, păgubit fiind un judecător
Incindent violent, astăzi, între vecini, la Săcele, păgubit fiind chiar un judecător, conform unor surse. Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu, a precizat că astăzi, în jurul orei 15.00, Poliția municipiului Săcele a fost sesizată de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că vecinul său, un bărbat de 35 ani, nemulțumit de faptul că acesta nu a acoperit două ferestre ale locuinței cu vedere în curtea sa, ar fi aruncat cu pietre înspre ele și i-ar fi distrus trei geamuri. De asemenea, în timpul altercației, vecinul ar fi adresat amenințări familiei reclamantului.
Conform sursei citate, s-a efectuat cercetarea la fața locului și s-a întocmit dosar penal pentru distrugere și amenințare, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie propusă soluție legală prin parchetul competent.
Potrivit presei centrale, judecătorul păgubit ar fi Constantin Epure, care a făcut parte din completul ÎCCJ ce l-a condamnat pe Liviu Dragnea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.