112

BRAŞOV. „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” s-a încheiat cu recomandări rutiere

 

Poliţiştii braşoveni au încheiat, astăzi, „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, cu acţiuni care au vizat creşterea siguranţei rutiere. Astfel, au avut loc întâlniri pe teme de educaţie rutieră, în cadrul cărora s-a discutat despre riscurile nerespectării regulilor de circulaţie în calitate de pieton, biciclist, motociclist, pasager în autovehicule sau conducător auto.

În municipiul Braşov, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiza și Prevenirea Criminalității au purtat discuţii cu elevi ai Liceului „Andrei Mureşanu” şi ai Colegiului Tehnic „Mircea Cristea”.

La acţiuni au participat şi trei piloți, întrucât IJP Braşov a avut drept partener Asociația Club Sportiv Auto Blic – organizator de competiții sportive.

În cursul acestei săptămâni, poliţiştii au mai desfăşurat activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, victimizării minorilor şi infracţiunilor contra patrimoniului.

„Aceste domenii fac obiectul programelor și campaniilor de prevenire aflate în derulare la nivelul inspectoratului de la începutul anului 2017”, au menţionat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov, la începutul campaniei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button