112

BRAŞOV. Salvamontiştii din Poiana Braşov au avut peste 170 de intervenţii, în vacanţa de iarnă a copiilor

 

Salvamontiştii din Poiana Braşov au avut de intervenit la 176 de cazuri, în perioada vacanţei şcolare de iarnă, respectiv în intervalul 22 decembrie 2018 – 13 ianuarie a.c..

Solicitările au venit din partea unor turişti care s-au accidentat pe pârtiile de schi sau de săniuş sau care au rămas blocaţi în diferite zone din Masivu Postăvaru.

„De la începutul sezonului de iarnă, 08 decembrie 2018, până în prezent, în Poiana Braşov s-au înregistrat 208 evenimente, un număr îngrijorător de mare pentru o perioadă atât de scurtă de timp.
Majoritatea accidentelor au avut drept cauză nerespectarea regulilor de bază care se impun în timpul practicării sporturilor de iarnă”, au precizat reprezentanţii Serviciului Public Local Salvamont Braşov.

În altă ordine de idei, salvamontiştii au venit şi cu o listă de recomandări, pe care o redăm mai jos:

1) In cazul practicarii oricarei activitati montane este nevoie de un echipament specific, adecvat, care sa protejeze atat termic, cat si impotriva precipitatiilor si a vantului.

2) In cazul schiorilor si al snowboarderilor echipamentul adecvat trebuie completat intotdeauna si de un echipament de protectie, care trebuie sa contina casca de schi, protectia de coloana, ochelarii de schi si manusi.

3) Alegerea echipamentului de schi se face in functie de nivelul de pregatire fizica si tehnica al fiecarui practicant in parte (schiorii incepatori sa nu mai aleaga schiuri de top). Totodata echipamentul trebuie periodic intretinut; canturile trebuie periodic ascutite deoarece partiile sunt in cea mai mare masura acoperite cu zapada artificiala, zapada care are o consistenta mult mai dura decat cea naturala.

4) Reglarea legaturilor se va face in functie de greutate, inaltime, nivel de pregatire fizica si tehnica si stil de a schia, doar in centrele autorizate. Este foarte important ca in momentul unei caderi, schiul sa elibereze piciorul pentru a preveni o accidentare, dar in acelasi timp nu este recomandat ca legatura sa elibereze piciorul nici prea repede, cum ar fi cazul unor trepidatii mai puternice.

5) Schiorii sau snowborderii incepatori ar trebui sa apeleze la serviciile unei scoli de schi acreditate pentru a se asigura ca nu vor avea parte de accidentari si evenimente nedorite, nu se vor rataci si nu in ultimul rand vor invata sa practice aceste sporturi intr-o maniera corecta.

6) Sciorii sau snowboardarii incepatori sa faca mai bine diferenta intre partiile de incepatori, respectiv Partiile BRADU si STADION si partiile usoare, respectiv Partia DRUMUL ROSU, care este o partie foarte lunga (5,5 km) si care pe alocuri este foarte inclinata pentru un incepator.

7) Schiorii si snowbordarii trebuie intotdeauna sa isi aleaga partia, viteza si stilul de a schia in functie de pregatirea fizica si tehnica, fluxul de turisti de pe partie, conditiile meteorologice si starea zapezii.

8 ) Schiorii avansati sa nu mai schieze cu viteza mare pe partiile usoare, deoarece se creaza diferente foarte mari de viteza intre acestia si schiorii incepatori, care pot genera accidente.

9) Schiorii avansati sa nu mai iasa in afara partiilor amenajate, deoarece in padure se pot accidenta sau rataci foarte usor. Totodata sa nu mai intre pe sectiuniile de partie inchise, care nu sunt amenajate din cauza lipsei zapezii.

10) Turistii si schiorii sa se intereseze de programul de functionare a instalatiilor de transport pe cablu, dar mai ales de ora ultimei curse si sa nu mai urce in apropierea acestei ore daca nu cunosc foarte bine partiile sau daca nu sunt siguri de nivelul lor de pregatire, deoarece pot ramane foarte usor blocati pe masiv, iar in cazul unor probleme nu vor mai avea cu ce sa coboare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare