112

BRAȘOV. S-a răsturnat cu mașina din cauza unei căruțe nesemnalizate. Un copil a ajuns la spital

 

Un  tânăr de 19 ani, în timp ce conducea aseară, în jurul orelor 21.00, un autovehicul pe DJ 103 A, dinspre Brașov spre Tărlungeni, la km 9 + 100 m, a fost surprins de apariția unei căruțe nesemnalizate care circula în fața sa.

Astfel, a efectuat manevre de evitare a tamponării, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea din dreapta a drumului, pe sensul de mers spre Tărlungeni, potrivit informațiilor oferite de purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Gabriela Dinu.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui minor de 16 ani,  pasager pe bancheta dreapta spate în autoturism, care a fost transportat la Spitalul de Copii din Brașov pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

foto: ARHIVA TEX


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button