112

BRAȘOV. S-a accidentat încercând SĂ FUGĂ DIN SPITAL pe fereastră!

 

Un bărbat în vârstă de 49 de ani care era internat într-o unitate medicală din municipiul Brașov s-a accidentat, aseară, încercând să fugă din spital pe fereastră.

„La data de 10 noiembrie 2021, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către un reprezentant al unei unități medicale situată pe raza municipiului Brașov cu privire la faptul că un pacient ar fi suferit vătămări corporale.
Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că o persoană de sex masculin, pacient în cadrul unității medicale anterior menționate, ar fi încercat să părăsească, pe fereastră, incinta acesteia, folosindu-se de mai multe cearceafuri, ulterior accidentându-se prin cădere în balconul aflat la demisolul spitalului. Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 49 ani din localitatea Hoghiz, județul Brașov, acesta fiind transportat la o altă unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Cercetările sunt continuate pentru „vătămare corporală din culpă”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. 

Potrivit unor surse mytex.ro, bărbatul era internat la ORL, într-un corp de clădire din Tractorul, care ține de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button