112

BRAŞOV. REVOLTĂTOR. Cazul femeii intrate în comă după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni a fost clasat pentru că victima nu a fost în stare să facă plângere

 

Nu mai amintim în amănunt împrejurările în care Iulia Ganea, o tânără femeie, însărcinată în luna a opta, a fost lovită violent de un autoturism, în 18 mai 2015, în timp ce aceasta se afla de mână cu soţul ei, pe trecerea de pietoni. 

În urma acestui accident cumplit, femeia a intrat în comă, iar medicii au încercat să-i salveze copilul, forţând o naştere prin cezariană. Băieţel a murit a doua zi, în braţele tatălui. 

Cu ocazia cercetărilor, s-a constatat că şoferul autoturismului era în stare avansată de ebrietate, cu 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat (1,70 alcoolemie în sânge), iar impactul a avut loc în timp ce acesta îşi căuta telefonul scăpat sub banchetă.

Cu toate acestea, faptele fiind extrem de grave, organul de cercetare penală de la Poliţia Staţiunii Râşnov a propus clasarea cauzei penale, pentru vătămare corporală din culpă, pe motiv că legea spune că nu se poate deschide dosar penal dacă victima nu depune plângere.

Este revoltătoare această decizie cu atât mai mult cu cât cel care a condus cercetările a solicitat date despre starea de sănătate a victimei, Iulia Ganea, aflată la acel moment şi multe luni după, în Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, de unde i s-a transmis că „pacienta este în stare vegetativă (stare de conştienţă alterată, deschide ochii spontan), nu este cooperantă, nu răspunde la comenzi, nu îşi poate exprima voinţa”.

Aşadar, Iulia Ganea nici nu ştia pe ce lume este, însă anchetatorul ar fi avut pretenţia să facă plângere penală semnată chiar de mâna ei. Cum nu avea actul, chipurile conform legii, nu a luat în considerare plângerea curatorului femeii, chiar soţul ei, şi poliţistul a PROPUS clasarea dosarului. 

Şi mai grav, procurorul de caz pare că nu a fost atent la toate aceste detalii şi a DISPUS clasarea dosarului penal, specificând în ordonanţă chiar că, din anumite articole de lege coroborate cu documentele din dosar prin care s-a stabilit curatela, Iulia Ganea era considerată o „persoană capabilă”.

Asta, în condiţiile în care nici acum, după mai bine de un an de la producerea accidentului, femeia nu este conştientă de propria prezenţă.  

În urma sesizărilor făcute de soţul femeii, astăzi am primit o înştiinţare din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, prin care ni s-a adus la cunoştinţă că dosarul penal a fost redeschis, pentru vătămare corporală din culpă.

Redăm integral anunţul:

„În cauza constituită ca urmare a plângerii formulate de numitul Ganea Laurenţiu, în calitate de curator al soţiei sale, G.I.A, privind săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, comisă la data de 18.05.2015, când, în timp ce traversa regulamentar DN73, pe raza localităţii Cristian, aceasta fost accidentată de grav de un autoturism, Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, prin ordonanţa din data de 02.06.2016, a dispus infirmarea soluţiei de clasare din data de 24.03.2016 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov (în care s-a apreciat că nu există plângere prealabilă) şi redeschiderea urmăririi penale. Redeschiderea urmează a fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov.  

Reamintim că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a numitului Neculicioiu  Liviu pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămarea fătului, reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 18.05.2015, în jurul orei 12:00, aflându-se sub influenţa alcoolului, în timp ce conducea autoturismul pe DN 73, pe raza loc. Cristian, a scăpat la un moment dat telefonul mobil din mână și în timp ce era preocupat să-l caute, nu a observat că pe trecerea de pietoni se angajaseră în traversare persoana vătămată GIA, pe care a accidentat-o  grav. În urma accidentului, victima a suferit o operaţie de cezariană de necesitare, dar fătul nu a mai putut fi salvat. Neculicioiu Liviu a fost condamnat definitiv la data de 10.02.2016 la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni cu executare”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button