112

BRAŞOV. Recurs. Săceleanul care şi-a omorât bebeluşul într-un accident rutier a fost arestat preventiv

 
Săceleanul în vârstă de 21 de ani care şi-a omorât bebeluşul de nici două luni şi a provocat rănirea gravă a mamei micuţului, într-un accident rutier provocat pe data de 24 iulie, pe DN 1A, la ieşire din Săcele către Cheia, a fost arestat preventiv, după ce iniţial fusese pus sub control judiciar. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a judecat şi aprobat, astăzi, recursul cerut de procuror în urma deciziei Judecătoriei Braşov de a-l pune sub control judiciar. Astfel, Nicolae Adrian Ş. a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru infracţiuni la Legea Circulaţiei. „Polițiștii săceleni au pus imediat în aplicare mandatul de arestare preventivă și tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă  al Inspectoratul de Poliție Județean Brașov”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, comisar-şef Liviu Naghi. Amintim că Nicolae Adrian Ș. se urcase la volan, deşi nu are permis de conducere. Mai mult, în ziua respectivă consumase băuturi alcoolice, etilotestul indicând 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Pentru mai multe informaţii, CITIŢI ŞI:
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button