112

BRAȘOV. Punctul de vedere al AFI după incendiul de astăzi…

 

În urma incendiului care a avut loc astăzi, la prânz, în Centrul Civic – Update BRAȘOV. Incendiu la AFI! (VIDEO) / Cum arată zona care a ars (GALERIE FOTO), am primit următorul comunicat de la AFI:

„Astăzi, în jurul orei 13:30, în urma unui incident minor la etajul 8 al clădirii de birouri AFI Park, a avut loc un incendiu de mici dimensiuni, pe o suprafaţă de aproximativ  40MP.

Incendiul a fost gestionat cu succes de către echipajele SPSU ale centrului comercial, într-un timp scurt. 

«Angajații din clădirea de birouri au fost evacuați fără a se înregistra victime. Toate sistemele atât din AFI Mall, cât și din AFI PARK au funcționat exemplar, conform scenariului și intervenția a fost implementată într-un timp foarte scurt de către echipajele de specialitate, limitând pagubele. Situația a fost ținută sub control și incendiul nu a afectat alte etaje sau centrul comercial. Ne cerem scuze pentru agitaţia creată, a fost mai mult fum decât foc», a declarat Ştefan Catanoiu, director operațional AFI Brașov. 

Activitatea în mall s-a reluat imediat după incident, adică 30 de minute mai târziu, în deplină siguranţă.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button