112

BRAȘOV. PRODUSE STRICATE, găsite în congelatoarele magazinelor

 

Produse congelate stricate sau cu ambalajele deteriorate ori chiar rupte au fost descoperite la vânzare în județul Brașov, în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel național, de Protecția Consumatorilor.

Conform bilanțului făcut public astăzi de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), la nivelul întregii țări au fost controlați 798 operatori economici, iar la 515 dintre ei au fost constatate deficiențe. „A fost verificată o cantitate de peste 119,3 tone de produse alimentare congelate, din care mai mult de 34 tone (28,5%) nu se încadra în prevederile legale privind protecţia consumatorilor”, se arată în comunicat.

Pentru deficiențele constatate, comisarii au aplicat 332 de amenzi contravenționale însumând aproximativ 1,8 milioane de lei și 264 avertismente.
De asemenea, au oprit definitiv de la vânzare 1,93 tone de produse alimentare congelate, în valoare de aproximativ 31.000 de lei. Alte aproape 21 de tone de marfă congelată a fost oprită temporar de la vânzare, până la remedierea neconformităților constatate. Verificările au avut loc în perioada 15 – 26 iulie.

„Acordați atenție condițiilor de depozitare impuse de producător, atât în magazinul de comercializare cât și la domiciu; produsele alimentare congelate trebuie comercializate numai în stare congelată; la decongelare trebuie să prezinte gustul şi mirosul nemodificate, caracteristice sortimentelor respective. Este interzis ca produsele alimentare congelate rapid să se recongeleze, acestea trebuind să se prelucreze imediat ce au fost decongelate. Nu achiziţionaţi produsele la care constataţi existenţa aglomerărilor de produs sub forma unor blocuri sau prezenţa de gheaţă în ambalaj”, au sfătuit comisarii Protecției Consumatorilor, în urma neregulilor găsite.

De asemenea, vă recomandă să nu cumpărați produse cu ambalajul murdar sau degradat. „Acordati atenţie deosebită datei durabilităţii minimale; refuzati produsele care prezintă data durabilității minimale modificată, depăşită sau pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale. Menţiunile obligatorii care se înscriu pe etichetele/ ambalajele produselor alimentare provenite din alte ţări trebuie să fie redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. La cumpărarea produselor alimentare solicitați şi păstrati bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea/siguranța unui produs”, au mai transmis reprezentanții ANPC.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button