112

BRAȘOV. Primarul din Bran a fost prins luând șpagă. Mâine ar putea fi arestat

 

Primarul comunei Bran, Gheorghe Hermenean, a fost prins în flagrant, azi, imediat după ce a luat șpagă 5.000 de lei de la reprezentantul unei firme cu care primăria avea relații contractuale. 

Anunțul a fost făcut în această seară de Prim Procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Alina Popescu. 

Potrivit sursei citate, primarul brănean a pretins cei 5.000 de lei de la administratorul societății respective, sub forma unui procent de aproximativ 10% din valoarea unui contract de prestări – servicii de amplasare a instalaţiilor ornamentale în comuna Bran, județul Brașov, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Ca urmare, „procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, relativ la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faţă de acesta fiind dispusă luarea măsurii reţinerii pentru o durată de 24 de ore, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă ce va fi trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov”, a precizat prim procurorul Alina Popescu.

Procurorii au beneficiat în această cauză de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi respectiv Direcţia de Operaţiuni Speciale, în cauză urmărirea penală fiind efectuată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button