BRAȘOV. Persoană prinsă sub un utilaj, la Șercaia Update: Bărbat prins sub tractorul cu care încerca să tragă un camion
Un echipaj de descarcerare și unul SMURD intervin, la această oră, în Șercaia, pentru a ajuta o persoană prinsă sub un utilaj.
Conform plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, victima este conștientă.
Update:
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit următoarele, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent șef Gabriela Dinu:
„Un bărbat de 32 de ani, din Făgăraș, aflat pe un teren proprietate privată, în extravilanul localității Șercaia, a încercat să tracteze un camion cu tractorul pe care îl conducea, iar la una dintre manevre, tractorul s-a răsturnat, prinzându-l pe șofer dedesubt. Bărbatul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri”. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.