112

BRAŞOV. Percheziţii la Săcele şi Tărlungeni la persoane bănuite de furt calificat

 

Polițiștii efectuează astăzi şapte percheziții pe raza localităților Săcele și Tărlungeni, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat. Percheziţiile sunt efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul IPJ Buzău, împreună cu polițiști de ordine publică din cadrul IPJ Brașov. Activitățile se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul mai multor dosare penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada mai – septembrie 2016, persoanele bănuite, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 42 de ani din localitatea Săcele, precum și doi tineri cu vârste de 21 și 38 ani din localitatea Tărlungeni, ar fi comis mai multe furturi din societăți comerciale și autoturisme, atât pe raza județului Buzău, cât și a localităților limitrofe, ocazie cu care au fost sustrase bunuri (telefoane mobile și unelte electrice) în valoare de aproximativ 17.000 lei”, au anunţat anchetatorii.

7 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare