112

BRAȘOV. Patru persoane mutilate de petarde, una dintre ele fiind victima oaspeților din pensiunea sa

 

Patru victime au făcut petardele în preajma Anului Nou, la Brașov. Dacă primii trei pacienți care au ajuns cu mâinile cvasimutilate la secţia de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă sunt victimele propriei inconștiențe, cea de-a patra este proprietara unei pensiuni de pe Valea Prahovei, căreia unii din tineri craioveni pe care îi cazase i-au aruncat noaptea o petardă în faţa uşii. Incidentul a fost ultimul dintr-o serie de șicane pe care turbulenții oaspeți le-au făcut proprietarilor pensiunii, soț și soție.
Povestea a fost postată pe Facebook de către doctorul Dan Grigorescu, şeful secţiei amintite, exasperat de „petardați”. „Azi-noapte, la ora 2.59, a fost internat la noi în secţie un al patrulea caz cu o mână cvasi-mutilată de explozia unei petarde. Mi-am zis că, dacă aşa ceva se întâmplă la mai bine de 48 de ore de la nebunia trecerii dintre ani, apelativul de «petardat» (pe care l-am inventat dându-i un sens mai mult peiorativ decât metaforic), ar trebui înlocuit în acest caz cu acela de «retardat», mult mai potrivit pentru a acoperi acest accident atât în cheia lui temporală, cât, mai ales, în cheia nivelului de inteligenţă a pacientului implicat. Aveam să aflu foarte repede că, gândind aşa, mă înşelam amarnic.(…) Iată pe scurt povestea:  În acest miez de noapte, cei doi soţi proprietari-administratori ai unei pensiuni de pe Valea Prahovei sunt treziţi de bubuituri de petarde ce păreau că explodează în interiorul pensiunii. Zgomotului infernal i se asocia şi unul de început de incendiu. Unul dintre soţi ajunge mai repede la uşa camerei în care dormeau, o deschide rapid şi vede pe prag o petardă al cărei fitil încă mai ardea. Încă buimăcit de somn şi de surpriză, o ia în mână ca să o arunce mai departe, dar nu mai ajunge să o facă. (…) Acum unul dintre proprietari este în spital, operat azi (şi programat pentru o următoare intervenţie în viitorul apropiat), iar petrecăreţii sunt audiaţi la Poliţia din localitate, probabil pentru vătămare corporală”, a scris Dan Grigorescu miercuri pe Facebook. Ulterior, el a completat povestea cu detaliile relatate de cei doi soți, privind modul extrem de gălăgios în care se manifestau tinerii respectivi, și a înlocuit poza cu mâna sfârtecată a femeii cu imaginea propriei mâini, pentru a evita raportarea către Facebook și blocarea contului. Povestea întreagă o găsiți aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button