112

BRAŞOV. Patru dosare penale pentru coruperea alegătorilor

 

Comisar-şef Valentin Flucuş (foto, al doilea din stânga), care asigură interimatul la conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, a prezentat astăzi, în cadrul şedinţei Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), bilanţul instituţiei pe care o reprezintă în ceea priveşte asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în timpul campaniei electorale care se încheie mâine. Potrivit comisarului-şef, 110 poliţişti au fost mobilizaţi pentru cele 44 de manifestări organizate de competitorii electorali, care s-au desfăşurat fără incidente. În aceeaşi perioadă, IPSJ Braşov a primit 27 de sesizări (11 în mediul urban şi 16 în mediul rural) privind posibila încălcare a legislaţiei electorale sau a prevedrilor Codului Penal. Cele mai multe, nouă sesizări, au vizat distrugerea, deteriorarea, murdărirea sau acoperirea listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a altor afişe sau anunţuri de propagandă electorală, patru privind coruperea alegătorilor, trei privind afişajul electoral ilegal, existenţa unor inscripţii cu mesaje defăimătoare (două sesizări) şi cinci privind alte situaţii circumscrise contextului electoral. Patru sesizări privind încălcarea Legii 334/2006, privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, au fost declinate pentru soluţionare către AEP.

Din punct de vedere al modului de sesizare, ponderea o deţin sesizările efectuate prin apel la 112 – 9 (33%), urmate de cele pirn apel telefonic la subunitatea de poliţie – 6 (22%) şi sesizarea directă de către cetăţeni a efectivelor de poliţie din teren – 5 (19%).

„Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 de lei şi întocmite patru dosare penale, pentru coruperea alegătorilor, urmând a se da soluţia prin Parchet”, a precizat şeful interimar al IPJ Braşov.

Tot în contextul prevenirii şi combaterii unor fapte incidente perioadei electorale, la nivelul inspectoratului a fost declanşat un complex de măsuri privind verificarea persoanelor care şi-au stabilit reşedinţa într-o altă localitate decât cea de domiciliu, mai mult de două ori la aceeaşi adresă, activitate care urmează a fi finalizată în această săptămână, a mai spus cms.-şef Valentin Flucuş.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Peste 1.000 de poliţişti, jandarmi şi angajaţi ISU vor fi pe teren, în weekend, pentru buna desfăşurare a alegerilor locale

ISU Braşov a aplicat 330 de avertismente pentru neregulile descoperite la secţiile de votare


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button