112

BRAȘOV. Patru bărbați sunt cercetați pentru agresiuni asupra rudelor lor

 

Polițiștii săceleni fac cercetări pentru violență în familie în două dosare penale întocmite ieri. Unul dintre cazuri a avut loc în jurul orei 12.30, pe fondul unui conflict spontan. Un bărbat în vârstă de 35 ani, din localitate, ar fi agresat-o fizic pe nepoata sa în vârstă de 10 ani, lovind-o cu palmele în zona capului.

Cu o oră mai înainte, respectiv în jurul orei 11.30, polițiștii săceleni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 56 ani, din municipiu, ar fi fost agresată fizic de către nepotul ei.
Polițiștii continuă cercetările în ambele cazuri.

Pe de altă parte, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Voila au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat din localitatea Sâmbăta de Sus care și-ar fi agresat fizic fiica în vârstă de 16 ani, în timp ce se aflau acasă. Incidentul ar fi avut loc în timp ce bărbatul se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat și fac cercetări pentru „violență în familie”.

Și la nivelul Poliției Municipiului Făgăraș s-a întocmit un dosar penal, ieri, pentru „violență în familie” și „distrugere”.
„În fapt, la data de 21 august., în jurul orei 17.30, un bărbat în vârstă de 42 ani, din localitatea Părău, în timp ce se aflau la o rudă în municipiul Făgăraș, ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 19 ani, distrugându-i, totodată, și telefonul mobil”, a explicat subcomisarul Alina Ivan. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de cinci zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button