BRAŞOV. Ordin de protecţie, în urma violenţei în familie
Un braşovean în vârstă de 59 de ani are interzis să se apropie de soţia sa ori de locuinţa lor, pe o perioadă de cinci zile, după ce a bătut-o pe femeie, în urmă cu două zile. Ordinul de protecţie provizoriu a fost emis de poliţişti.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 31 martie 2019, în jurul orelor 22.00, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, aplicându-i lovituri cu un obiect de uz casnic în zona capului”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există pericol, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.
De asemenea, au întocmit dosar penal pentru violență în familie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.