112

BRAȘOV. O tânără israeliană a suferit o accidentare gravă în timp ce se afla în zona cabanei Curmătura

  • accidentare zarnesti_239712.jpg
  • accidentare zarnesti 3_239710.jpg
  • accidentare zarnesti 4_239711.jpg
 

O tânără în vârstă de 19 ani, din Israel, a avut nevoie de intervenția salvatorilor montani din Zărnești, aseară, după o accidentare suferită în timp ce se afla în Masivul Piatra Craiului. Jandarmii și salvamontiștii din Zărnești au fost sesizați, în jurul orelor 19.00, printr-un apel la 112, cu privire la caz.

Astfel, „doi jandarmi și doi salvamontiști s-au deplasat în zona cabanei Curmătura pentru a acorda sprijin unei persoane de 19 ani din Israel, care a suferit o fractură la membrul inferior drept”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Ciprian Aldea.

Salvatorii montani i-au acordat victimei prim-ajutor medical și i-au imobilizat piciorul accidentat, apoi au transportat-o până la echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Brașov, care a așteptat la intrarea în Prăpăstiile Zărneștiului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare