112

BRAŞOV. O şoferiţă de doar 19 ani este în stare critică, după ce s-a dat peste cap cu autoturismul

 

Lipsa experienţei la volan şi-a spus cuvântul, azi-noapte, când o şoferiţă în vârstă de doar 19 ani s-a răsturnat cu autoturismul pe strada Câmpului din Săcele, judeţul Braşov. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, accidentul a avut loc în jurul orelor 2.00. Fata, de loc din Săcele, îşi luase permisul la o lună după ce a împlinit 18 ani şi încă nu avea experienţa necesară să circule cu viteză. Totuşi, din câte se pare, ar fi călcat peste măsură pedala de acceleraţie, iar la un moment dat, autoturismul a derapat şi s-a răsturnat în afara drumului. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, tânăra a suferit multiple fracturi şi traumatisme, fiind transportată în stare foarte gravă la spital.

În aceste condiţii, poliţiştii rutieri le amintesc tinerilor dornici să conducă autoturisme că trebuie să pună pe primul loc siguranţa lor şi a celorlalţi participanţi la trafic, prin respectarea regulilor de circulaţie învăţate la cursurile de şofat (inclusiv prin respectarea vitezei legale).  

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button