112

BRAȘOV. O persoană a murit carbonizată în accidentul aviatic dintre Șinca și Perșani! O alta este în stare gravă

 

O persoană a fost găsită fără suflare, carbonizată, în epava avionului de mici dimensiuni care s-a prăbușit între Șinca și Perșani, iar o altă victimă este în stare gravă, având arsuri pe mâini și pe față potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja. 

Potrivit dr. Adriana Palaghiea, din cadrul Amublanței Brașov, victima supraviețuitoare avea arsuri pe față, pe mâini, plăgi multiple și fractură deschisă la piciorul drept. Date fiind rănile grave suferite, victima este preluată de un elicopter SMURD din Târgu-Mureș, pentru a fi transportată la spital. Elicopterul se deplasa la alt caz și a fost redirecționat către accidentul aviatic. 

„Din ce mi s-a adus la cunoștință, avionul a luat foc la contactul cu solul”, a declarat prefectul Brașovului, Ciprian Băncilă.

Accidentul aviatic a fost anunțat în jurul orelor 12.30.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a deschis dosar, pentru a cerceta în ce condiții s-a produs accidentul.

BRAȘOV. Un cetățean italian, în stare gravă după accidentul aviatic! Identitatea victimei decedate este necunoscută (FOTO)

CITIȚI ȘI:

 

BRAȘOV. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit între Șinca și Perșani

Un avion ușor s-a prăbușit în apropiere de Cisnădie, județul Sibiu. În aeronava se aflau patru persoane!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button