112

BRAŞOV. Numărul cazurilor de gripă s-a dublat într-o săptămână

 

Aproape 2.800 de braşoveni au ajuns, în săptămâna 21-27 ianuarie, la medic, cu diverse afecţiuni respiratorii de sezon. Numărul îmbolnăvirilor a fost cu circa 600 mai mare faţă de săptămâna anterioară, dar şi cea a spitalizărilor a crescut uşor, de la 158 de cazuri la 169, potrivit datelor centralizate de Compartimentul de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov. Îngrijorător este faptul că numărul cazurilor de gripă, chiar diagnosticate clinic (pe baza simptomelor), este aproape dublu. Concret, s-au înregistrat 270 de îmbolnăviri gripale săptămâna trecută, faţă de 138 în perioada 14-20 ianuarie. Şi numărul celor internaţi cu gripă a crescut de la 46 la 70. Cei mai mulţi bolnavi au vârste de până la 14 ani – 160 de copii, cu 31 spitalizaţi, dar internările provin mai mult din rândul celor peste 15 ani – 39. 19 copii cu vârste sub un an au fost diagnosticaţi cu gripă, cinci dintre ei fiind spitalizaţi.

Ca de obicei, ponderea cea mai mare a bolilor de sezon au avut-o infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 2.154 de cazuri (cu 400 mai multe decât în săptămâna anterioară), dar mai puţini bolnavi cu IACRS (29 faţă de 32) au avut nevoie de îngrijire spitalizată. După două săptămâni care din rândul adulţilor erau cei mai mulţi bolnavi, ponderea vârstelor pacienţilor cu o formă de IACRS revine la incidenţa cunoscută. Astfel, au fost 1.115 copii bolnavoi, 14 fiind internaţi. 173 dintre ei sunt bebeluşi, cinci având nevoie de supraveghere medicală continuă.

Alţi 362 de braşoveni (în creştere cu 10%) au ajuns la medic cu pneumonie, săptămâna trecută, dar mai puţini (70 faţă de 80) dintre ei au fost internaţi, conform aceleiaşi surse. Cei mai mulţi sunt adulţi – 217, dar în privinţa spitalizărilor numărul copiilor internaţi (dintre cei 145 bolnavi) este de 47, dintre care 19 sunt bebeluşi. De altfel, 39 dintre micuţii pacienţi cu pneumonie au vârsta sub un an.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button