BRAŞOV. Nouă răniţi în patru accidente rutiere produse pe DN 1 în mai puţin de opt ore
Nouă persoane, printre care se numără patru minori, au ajuns la spital, în urma a patru accidente rutiere produse ieri, între orele 16.30 şi 23.45, pe DN 1, în judeţul Braşov.
Primul eveniment rutier s-a produs la km. 202 + 200 m. Un bărbat în vârstă de 45 de ani care şofa dinspre Sibiu către Braşov nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga şi, dat fiind carosabilul ud, a derapat şi a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 59 de ani. În urma impactului, ambii conducători auto şi doi pasageri – un adolescent de 13 ani din maşina care a pătruns pe contrasens şi o femeie de 36 de ani aflată în celălalt autovehicul – au fost răniţi. „Persoanele vătămate au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, respectiv Spitalul de Pediatrie Brașov, în vederea acordării de îngriji medicale”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Al doilea eveniment rutier s-a produs după aproximativ jumătate de oră. O şoferiţă care circula dinspre Braşov spre Predeal a pierdut controlul asupra direcţiei de mers tot din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum (curbă deosebit de periculoasă la dreapta şi carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a lovit un autoturism şofat regulamentar de un bărbat de 27 de ani. Tânărul şi doi pasageri – un bărbat de 33 de ani din maşina care circula regulamentar şi o minoră de 17 ani care o însoţea pe şoferiţă – au fost răniţi, fiind transportaţi la spital, conform reprezentantei IJP Braşov. Şi în acest caz continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
După nici o oră, respectiv la 17.45, o altă şoferiţă care circula pe DN 1 a acroşat un minor în vârstă de 14 ani, la intrare în Codlea dinspre Făgăraş. Din primele cercetări, biciclistul se deplasa pe acostament, în aceeaşi direcţie de mers cu maşina, respectiv dinspre Braşov către Sibiu, în momentul în care a virat la stânga, fără a-şi semnaliza intenţia, şi a fost lovit de maşină. În urma accidentului, minorul a fost transportat la spital, în Braşov. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Al patrulea accident rutier produs duminică, pe DN 1, a avut loc în jurul orelor 23.45. „Un tânăr de 16 ani, a condus o motocicletă pe DN 1, dinspre Brașov spre Făgăraș iar la km. 205 + 67 m., într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit parapetul din beton de pe partea dreaptă a drumului”, a explicat Gabriela Dinu.
Din nefericire, accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a adolescentului. Pe lângă faptul că minorul nu avea dreptul să conducă motocicleta, neavând permis de conducere, s-a constatat că vehiculul nu era înmatriculat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.