112

BRAŞOV. Neglijenţa – invitaţie deschisă la furt!

Campanie de prevenire a furturilor din locuinţe

 

În baza acordului conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române şi potrivit prevederilor protocolului de colaborare încheiat între I.G.P.R. şi o companie de asigurări, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii a iniţiat, în parteneriat cu  societatea menţionată, Campania de prevenire a furturilor din locuinţe „Neglijenţa – invitaţie deschisă la furt”.

Aceasta se înscrie în prioritatea naţională „Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului” şi abordează o categorie de infracţiuni care are o pondere însemnată în volumul faptelor penale de acest tip. În acest context, deşi în ultimii ani, la nivel naţional, tendinţa a fost una descrescătoare, acest tip de criminalitate a reprezentat constant un domeniu prioritar de acţiune preventivă a Poliţiei Române.

Campania se va desfăşura la nivel naţional, în perioada martie – august 2016 şi va beneficia ca materiale de suport de 150.000 de pliente cu recomandări preventive, 5.000 de afişe, un spot radio şi un clip video, precum şi deschiderea unui site dedicat campaniei – www.prevenireafurturilor.ro, unde cetăţenii pot vizualiza informaţii specifice prevenirii unor astfel de infracţiuni. 

În judeţul Braşov activităţile se vor desfăşura în Zona Metropolitană Braşov şi vor consta în distribuirea materialelor preventive şi organizarea de întâlniri cu cetăţenii, asociaţii de proprietari, asociaţii profesionale, etc în scopul prezentării unor  aspecte de interes privind spargerile de locuinţe, cu accent pe recomandările preventive.

Din punct de vedere statistic, în judeţul Braşov, în anul 2015, comparativ cu 2014, numărul furturilor din locuinţă a scăzut de la 894 la 734. În 33 % din cazuri s-a pătruns prin efracţie şi în 13,45% s-a pătruns cu chei potrivite. În mediul rural, ponderea  cea mai mare o deţin furturile  din locuinţe comise prin efracţie (51,80 %) şi furturile  comise prin escaladare (8,63%).

Astfel, în scopul prevenirii furturilor din locuinţă, Poliţia vă recomandă:

  1. Ţineţi  uşa de acces în locuinţă  încuiată permanent, chiar şi atunci când sunteţi acasă;
  2. Pentru asigurarea securităţii locuinţei, îmbinaţi mijloacele mecanice cu cele  electronice;
  3. Alegeţi încuietori prevăzute  cu chei ce nu pot fi multiplicate  uşor;
  4. Dacă locuiţi la parter, etajul 1 sau ultimul etaj, asiguraţi-vă ferestrele prin montarea unor gratii metalice sau un sistem antiefracţie;
  5. Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse ,,promoţii,, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie;
  6. Nu comunicaţi date  despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai mare de timp în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare,
    1. Dacă sesizaţi o spargere, sunaţi imediat la 112 – Apel unic de urgenţă. Indiferenţa faţă de astfel  de situaţii nu face decât să îngreuneze prinderea  autorilor care, între timp, pot comite şi alte infracţiuni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button