BRAȘOV. Minor găsit vinovat de trafic de droguri, alături de un tânăr

Arestați preventiv din octombrie 2014, când au fost prinși de procurorii DIICOT în timp ce vindeau cannabis, un tânăr și un adolescent și-au primit sentințele, ieri, la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.
I-S S., care fusese introdus în arest, în Penitenciarul Codlea, în baza unui mandat emis de pe 21 octombrie 2014 de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendare. Termenul de încercare a fost fixat la 3 ani și 6 luni. El a fost găsit vinovat de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Pe perioada de încercare, inculpatul este obligat să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe orice schimbare a locuinței și orice deplasare mai lungă de cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă și alte informații care permit controlul mijloacelor sale de existență.
Conform sentinței, inculpatul va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială, să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală recomandate de Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, timp de 60 de zile. În cauză, a fost revocată măsura arestării preventive.
Și minorul A-D B., deținut în Penitenciarul Târgu Mureș, în baza mandatului de arestare preventivă emis tot pe 21 octombrie 2014, a fost găsit vinovat de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept. În cazul său, însă, instanța a dispus măsura educativă a asistării zilnice, pe o perioadă de 6 luni.
El are interdicția să depășească limita teritorială a județului Brașov și să comunice cu I-S S., dar este obligat să se prezinte la Serviciul de probațiune Brașov la datele fixate de acesta și să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală recomandate de Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog.
Magistrații au mai dispus confiscarea unor droguri găsite asupra celor doi inculpați, a unui cântar electronic ridicat de la I-S S. și a sumei de 360 de lei luate de la celălalt inculpat. Amândoi vor avea de plătit câte 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În cauză, există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Anchetatorii n-au oferit informații cu privire la caz, în momentula arestării tinerilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





