112

BRAŞOV. Mii de lei amendă pentru cei care nu-şi curăţă de zăpadă trotuarul din faţa casei

  • vlcsnap-2016-01-18-11h13m43s708_202855.png
  • vlcsnap-2016-01-18-11h14m25s023_202857.png
 

Reprezentanții societăților comerciale și instituțiilor, dar și asociațiile de proprietari riscă amenzi usturătoare dacă nu îndepărtează zăpada de pe trotuarul din fața clădirilor și imobilelor.

Este avertismentul venit din partea Poliției Locale Brașov, care îi informează pe cetățeni că, potrivit normativelor locale, proprietarii sau chiriașii au obligația de a curăța zapada din fața clădirilor lor. Astfel, conform HCL 627/2007 privind Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare în Municipiul Brașov, utilizatorii, persoane fizice sau juridice, instituții publice de pe raza Municipiului Brașov au obligația să îndepărteze zăpada și/sau gheața existentă pe trotuare și alei pietonale pe toată lățimea acestora sau cel puțin doi metri în dreptul imobilelor unde locuiesc, își desfășoară activitatea sau pe care le folosesc în alte scopuri.

De asemenea, brașovenii sunt obligați să îndepărteze țurțurii formați în jgheaburile clădirilor, care prezintă un potențial pericol pentru siguranța pietonilor.

În cazul în care sunt încălcate aceste prevederi, Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare în Municipiul Brașov prevede, pentru persoane juridice, amenzi între 1.000 și 2.000 de lei, iar pentru persoane fizice de la 500 la 1.000 de lei.

Foto: Poliţia Locală Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button