112

BRAŞOV. Mamă şi fiică, ameninţate cu acte de violenţă

 

O femeie în vârstă de 47 de ani a sunat la Poliţie, azi-noapte, pentru a sesiza faptul că sunt ameninţate de concubin atât ea, cât şi fiica în vârstă de 15 ani a acesteia. Braşoveanca a sunat la Secţia 2 Poliţie în jurul orelor 22.30, precizând că bărbatul se află în stare de ebrietate şi le ameninţă pe amândouă cu acte de violenţă.

„Cele trei persoane au fost conduse la sediul secției și, ca urmare a probelor administrate, în temeiul Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, a fost emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, prin care s-a dispus să părăsească temporar locuinţa și să păstreze o distanţă minimă de 100 de m faţă de persoanele amenințate.
În cauză a fost înștiințați și reprezentanții Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Brașov pentru consilierea persoanelor în cauză şi desfășurarea activităților specifice”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Ionuţ Marin.

Cercetările continuă sub aspectul infracţiunilor de ameninţare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button