112

BRAŞOV. Judecătorii şi procurorii se revoltă împotriva intrării fără examen în Magistratură a avocaţilor

 

Peste 30 de judecători şi procurori din cadrul instituţiilor din judeţul Braşov s-au alăturat protestului iniţiat de colegii lor din ţară prin care este contestată tentativa Consiliului Superior al Magistraturi (CSM), condus de Marius Tudose, de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor. Concret, este vorba despre trei propuneri a Comisiei nr. 1 a CSM – independenţa şi responsabilizarea Justiţiei, eficientizarea activităţii acesteia şi creşterea performanţei judiciare, integritatea şi transparenţa sistemului judiciar, propuneri lansate în şedinţa de plen din 21 iulie 2015.

Propunerea de modificare a legii poate fi consultată AICI

Astfel, printr-un memoriu de protest transmis Plenului CSM, magistraţii îşi exprimă dezacordul faţă de reintroducerea numirii directe în funcţia de judecător ori procuror a magistraţilor asistenţi şi a avocaţilor cu vechime de cel puţin 18 ani, exclusiv pe bază de interviu, la judecătorii şi la parchetele de pe lângă acestea, dar şi faţă de schimbarea modalităţii de susţinere a examenului de promovare în funcţii de execuţie, prin instituirea ca probă a unei aşa numite evaluări a activităţii profesionale pe ultimii trei ani (transformarea unei condiţii de participare în notă de promovare).

De asemenea, semnatarii memoriului critică critică reintroducerea prevederii privind numirea foştilor magistraţi cu vechime de minim 10 ani în funcţii vacante la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat. 
Protestatarii consideră că toate aceste propuneri vor determina grave consecinţe asupra sistemului judiciar.

Memoriul de protest poate fi consultat în întregime AICI – Memoriu de protest către Plenul CSM.

Magistraţii avertizează că aceste propuneri au mai fost criticate şi în perioada 2007-2009, când s-a determinat înlătuarea lor, pe motiv că ar putea determina consecinţe grave asupra sistemului judiciar, dar şi asupra Mecanismului de Cooperare şi Verificare privind monitorizarea Justiţiei din România.

Recrutarea judecătorilor şi procurorilor trebuie să fie efectuată exclusiv pe bază de concurs, spun semnatarii petiţiei.

„Experienţa acumulată în alte profesii, respectiv avocat, consilier juridic, notar, magistrat asistent, nu înseamnă şi însuşirea tuturor cunoştinţelor necesare, corespunzător profilului actual de magistrat. Pentru a putea deveni magistrat, esenţial este să fie întrunite, în principal, cerinţe referitoare la competenţa profesională şi integritate, iar îndeplinirea condiţiei referitoare la competenţa profesională nu se poate verifica altfel decât prin testare. Aşadar, cei primiţi pe bază de interviu sunt admişi printr-o verificare formală şi superficială în bloc, atât a cunoştinţelor juridice cât şi motivării psihologice, şi fără ca ulterior să fie supuşi unei formări profesionale, motivat de experienţa pe care o au, argument care porneşte de la premise false. Trebuie ţinut seama obligatoriu de realitatea imediată din România, care nu indică cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte pregătirea din domeniul juridic. De cele mai multe ori, aceasta este superficială. Susţinerea examenelor identifică acele persoane care s-au preocupat de pregătire continuă şi actuală şi care au motivaţie puternică de a deveni magistraţi şi de a se supune formării în acest scop”, este arguemntat în memoriul menţionat.

Toată lumea să dea examen!

La rândul lor, avocaţii sunt de părere, pe de o parte, că nu ar fi nimic în neregulă ca apărătorii cu vechime să intre în rândurile magistraţilor (numai la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea, pe locurile vacante), având în vedere că se presupune că interviul va fi unul riguros, ţinut de profesioniştii de la CSM. De altfel, propunerea ar avea la bază un temei de reciprocitate, având în vedere că la nivelul CSM se ia în discuţie posibilitatea ca magistraţii cu 18 vechime să poată intra în avocatură fără examen.

Pe de altă parte, avocatul Vladimir Ciolacu, membru al Baroului Braşov, consideră că examenul ar trebui să fie obligatoriu pentru modificarea modului de promovare în interiorul profesiei.

„Personal, sunt împotrivă ca avocaţii să treacă de partea magistraţilor, fără susţinerea unui examen. E valabil şi invers. De-a lungul practicării profesiei pe care a ales să o urmeze – avocat, procuror, judecător – fiecare şi-a format un anumit tip de gândire, vocaţional vorbind. O variantă binevenită ar fi să se modifice examenul de accedere în sistemul Justiţiei, să fie uniformizat după terminarea studiilor, pentru ca apoi absolvenţii să opteze spre ce direcţie profesională se îndreaptă”, ne-a spus av. Ciolacu.

Numărul magistraţilor care au semnat memoriul de protest înaintat CSM în 27 iulie, redactat şi insuşit iniţial de 141 de judecători şi procurori, a depăşit ieri 1.100. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare