112

BRAȘOV. Intervenție de urgență, după ce trei turiste au fost surprinse de vremea urâtă pe un traseu din Munții Bucegi

  • jandarmi bucegi 2_238658.jpg
 

Trei turiste au solicitat ajutorul salvamontiștilor și al jandarmilor montani din județul Brașov, în jurul orelor 21.00, după ce au fost surprinse de furtună și de întuneric pe traseul montan dintre cabana Padina și stațiunea Bran (traseu din masivul Bucegi).

„Turistele aflate la aproximativ 2 ore de mers față de stațiunea Bran au apelat 112 precizând că nu sunt în pericol iminent, doar că sunt epuizate fizic și păreau a fi panicate că nu vor putea ajunge in siguranță la destinație fiind surprinse de condițiile meteo nefavorabile și întuneric”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Ciprian Aldea.

Imediat după apelul primit prin 112, trei salvamontiști și trei jandarmi montani s-au echipat de intervenție și au început deplasarea spre grupul de turiste.

„După un traseu de aproximativ o oră, folosindu-se și mijloace auto din dotarea Jandarmeriei Brasov, s-a ajuns la turiste. Acestea nu prezentau simptome sau traumatisme, fiind doar epuizate fizic”, a explicat reprezentantul IJJ Brașov.

În jurul orelor 23.00, salvatorii montani au început deplasarea către refugiul Salvamont Zănoaga, unde au ajuns cu bine în urmă cu puțin timp, lăsându-le pe femei să înnopteze acolo.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button