112

BRAȘOV. Instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului, până în noaptea de joi spre vineri

 

Meteorologii au emis în această după-amiază o atenționare de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului valabilă pentru întreaga țară, timp de trei zile, respectiv de astăzi de la orele 17.00 până joi la orele 23.00.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, „la munte, în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia și Banat în seara zilei de marți (19 septembrie) și în noaptea de marți spre miercuri (19/20 septembrie) vor fi perioade în care vremea va fi instabilă. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină. Începând de miercuri după-amiază (20 septembrie), fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a țării. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp și izolat 40 l/mp. În majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăși 50…60 km/h”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button