112
BRAȘOV. Îngerii săi păzitori au purtat uniformă de jandarm
Un bărbat în vârstă de 63 de ani le datorează viața, într-o oarecare măsură, unor jandarmi care patrulau, ieri seară (1 martie), pe DN 73A Predeal – Râșnov.
Echipa auto din cadrul Postului de Jandarmi Montan Râșnov se deplasa pe traseul menționat, când, în zona Pârâul Rece, a observat, pe marginea drumului, un bărbat în stare de inconștiență, căzut în zăpadă.
„Imediat, jandarmii i-au acordat primul ajutor și au solicitat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță. După primele manevre, bărbatul, în vârstă de 63 de ani, a devenit conștient. A fost preluat de un echipaj medical și îi dorim să ajungă acasă cât mai curând!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.