112

BRAŞOV. Incident violent la „Zilele Predealului”

 

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut de poliţişti, ieri, pe o durată de 24 de ore, după ce şi-a lovit tatăl cu pumnul în zona feţei, în timp ce se aflau la manifestările ocazionate de „Zilele Predealului”.

„Acesta, la aceeași dată, în jurul orei 19.30, în timp ce se afla în Piața Gării, din stațiune, cu prilejul manifestărilor ocazionate de sărbătorirea Zilelor Predealului, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri legate de probleme casnice, și-ar fi lovit tatăl cu pumnul în zona feței. Din declarațiile tatălui a rezultat că nu este prima dată când fiul său îl lovește când consumă alcool, dar nu a formulat plângere în acest sens până acum”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

Suspectul a fost introdus în arestul IJP Braşov şi este cercetat în continuare pentru violență în familie, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare