BRAŞOV. Închisoare cu executare, în urma unui conflict sângeros petrecut în Augustin
Un bărbat „săltat” de poliţişti în urma unui conflict sângeros petrecut pe strada Lungă din comuna braşoveană Augustin a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor. Inculpatul David Bilţ solicitase schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în lovire sau alte violenţe, dar cererea i-a fost respinsă pe data de 30 septembrie, la Tribunalul Braşov. Magistraţii au decis atunci să-l condamne la 3 ani şi 4 luni de închisoare, dar bărbatul a formulat apel, care i-a fost respins ieri de magistraţii Curţii de Apel Braşov.
Astfel, inculpatul a rămas cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare, din care va fi dedusă perioada petrecută în reţinere şi arest preventiv, respectiv 4 aprilie – la zi.
David Bilţ este acuzat că, pe 3 aprilie, în jurul orelor 12.00, a intrat în conflict cu victima P.S.N. şi a lovit-o cu o bâtă şi cu o piatră în cap.
Pentru fapta comisă, pe latură civilă inculpatul are să-i plătească victimei 7.000 de lei reprezentând daune morale. De asemenea, are să-i plătească Spitalului Judeţean Braşov aproximativ 7.000 de lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei rănite.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.