BRAȘOV. Incendiu la Kronospan (FOTO)
A fost alertă de incendiu, în această dimineață, la compania de prelucrare a lemnului Kronospan.
„La ora 7.30 a izbucnit un incendiu la o presă de OSB. Incendiul s-a extins la acoperișul halei. S-a intervenit cu șase autospeciale cu apă și spumă și două autoscări din cadrul ISU Brașov și o autospecială de la SPSU. La fața locului s-au mai deplasat două echipaje SMURD. A ars acoperișul halei pe o suprafață de aproximativ 600 mp”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.
Incendiul s-a manifestat cu degajare mare de fum.
Acesta a fost localizat în aproximativ 30 de minute și nu s-a extins la alte hale, care erau lipite de cea cuprinsă de foc, folosită pentru prelucrarea lemnului.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime!
Compania ar deține autorizație de securitate la incendiu, dar se va verifica dacă se mai respectă condițiile care au stat la baza eliberării autorizației de securitate la incendiu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.