112

BRAȘOV. Incendiu la Făgăraș, de la coșul de fum

 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cartierul Meltea din Făgăraș, în această după-masă, fiind anunțați că a luat foc un coș de fum. Potrivit fagarasultau.ro, cadrele Detașamentului de Pompieri Făgăraș intervin cu două autospeciale cu apă și spumă.

În altă ordine de idei, pentru că în perioada sezonului rece creşte pericolul izbucnirii incendiilor, pompierii amintesc următoarele:

-coşurile de fum trebuie verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate si autorizate. Aprinderea funinginii în interior la coşurile necurăţate poate produce o temperatură de 800-1000 C;

-în podul casei coşul de fum trebuie tencuit pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;

-se interzice utilizarea sobelor defecte şi a burlanelor metalice fisurate, a reşourilor electrice improvizate cu prize defecte şi siguranţe la tablourile electrice necalibrate;

-se interzice uscarea lemnelor pe sobele metalice, uscarea rufelor pe cuptorul sobei şi lăsarea nesupravegheată a focului;

-nu se încarcă cu lemne soba înainte de culcare şi nu se lasă arzătorul aprins la sobele cu gaze naturale pe perioada de noapte nesupravegheate;

-amplasaţi în faţa sobelor o bucată de tablă: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar putea veni în contact;

-cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale şi se sting cu apă;

-se interzice folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune sau cu garnituri deteriorate ori cu furtun de cauciuc fisurat; -se interzice cu desăvârşire încercarea cu flacără a etanşeităţii buteliei de gaze lichefiate sau a instalaţiei de gaze naturale

-se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin diferite metode, ori amplasarea lor prin magazii, şuri, şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătoriile se confecţionează din zidării de cărămidă şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button