BRAȘOV. În așteptarea sentinței definitive, după ce a accidentat mortal un pieton / De ce a fost achitat șoferul în primă instanță
Curtea de Apel Braşov este aşteptată să se pronunţe, luni, într-un dosar privind accidentarea mortală a unui din pieton care traversa strada prin loc nepermis. În primă instanţă, Judecătoria Zărneşti l-a declarat nevinovat pe şofer, un bărbat de 60 de ani, din Zărnești, potrivit adevarul.ro.
Conform sursei citate, accidentul pentru care bărbatul a fost trimis în judecată a avut loc în dimineaţa de 27 noiembrie 2014, în jurul orei 5.45. Şoferul circula pe raza localităţii Râşnov, când i-a ieşit în faţă pietonul care traversa neregulamentar. Victima a murit la o lună şi jumătate după accident. Cu ocazia anchetei, a fost dispusă o expertiză din care a rezultat că „în momentul producerii accidentului partea carosabilă era acoperită cu polei, vizibilitatea fiind specifică desfăşurării traficului rutier pe timp de noapte la lumina farurilor”. Judecătoria Zărneşti a dispus achitarea şoferului acuzat de ucidere din culpă, constatând că principala cauză a accidentului a fost „conduita imprudentă a victimei care a traversat strada intempestiv, fără a se a sigura şi printr-un loc nepermis”. Mai multe informații – AICI .
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.