BRAȘOV. Împușcături la Hoghiz, în urma unui conflict spontan
Polițiștii au deschis dosar penal și fac cercetări pentru loviri sau alte violențe, după ce o persoană în vârstă de 34 de ani a fost împușcată cu un pistol cu bile în zona feței și a abdomenului, ieri, pe raza localității brașovene Hoghiz.
Victima s-a deplasat singură la Spitalul Orășenesc Rupea, pentru a cere ajutor medical. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că victima a fost împușcată pe fondul unui conflict spontan iscat între aceasta și un tânăr de 26 de ani.
Arma folosită de agresor, de tip neletală, fusese cumpărată de pe internet contra sumei de 500 lei. În urma incidentului de ieri, polițiștii au confiscat pistolul și un încărcător cu 10 bile din plastic, cu diametrul de aproximativ 6 mm, conform reprezentantului Poliției Județene Brașov, Ionuț Marin.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz”, a precizat sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.