112

BRAŞOV. Femeie urmărită pe drumul spre serviciu şi AGRESATĂ SEXUAL

 

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost arestat preventiv, sâmbătă, la o zi după ce ar fi agresat sexual o femeie de 41 de ani, în Predeal.

„Bărbatul a fost arestat pentru agresiune sexuală, petrecută în data de 13 aprilie, în Predeal. În jurul orei 7.00 a urmărit o femeie care se îndrepta către serviciu şi a acostat-o”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu. 

Ar fi urmat agresiunea sexuală.

După ce a fost prins de poliţişti, bărbatul a fost reţinut, iar sâmbătă a fost propus spre arestare preventivă, la Judecătoria Braşov.

În urma analizării probelor, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a inculpaului Cătălin-Remus C. pe o durată de 20 de zile, mandatul fiind valabil până pe 3 mai, inclusiv.

Dar, decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Poliţiştii continuă cercetările în caz sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button