BRAȘOV. Femeie suspectată de uciderea bebelușului ei, în Lisa
O femeie în vârstă de 29 de ani, din localitatea brașoveană Lisa, este suspectată de pruncucidere.
„La nivelul IPJ Brașov este înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la o posibilă ucidere a nou-născutului de către mama sa, o femeie în vârstă de 29 ani din comuna Lisa. Cadavrul nou-născutului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Făgăraș, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările se efectuează sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în vederea stabilirii întregii stări de fapt”, ne-au declarat reprezentanții Poliției Județene Brașov.
Sătenii susțin că femeia l-ar fi îngropat pe bebeșul în grădină, în încercarea de a ascunde fapta, conform fagarasultau.ro. Oamenii ar mai fi spus că ea a mai avut patru copii, pe care i-a abandonat la naștere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.