112

BRAȘOV. Femeie și copil, răniți de autoturisme, unul dintre ei pe trotuar

 

O femeie în vârstă de 67 de ani, respectiv un copil de 11 ani au ajuns la spital, din nefericire minorul în stare gravă, în urma a două accidente rutiere produse alaltăieri.

Primul eveniment rutier a avut loc la orele 10.30, în municipiul Făgăraș, și s-a soldat cu rănirea femeii. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliției Județene Brașov, victima traversa strada Nicolae Bălcescu prin loc nepermis, în momentul în care a fost lovită cu mașina de o șoferiță în vârstă de 58 de ani. În urma accidentului, victima a fost transportată la Spitalul din Făgăraș, având răni ușoare. Șoferița nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările în caz continuă pentru vătămare corporală din culpă.

Cel de-al doilea accident s-a produs în jurul orelor 19.00. O altă șoferiță, de 31 de ani, care se deplasa pe strada Dacia din municipiul Brașov a lovit cu mașina copilul în vârstă de 11 ani care se deplasa regulamentar pe trotuarul din partea dreaptă a sensului de mers, conform reprezentanților IJP Brașov. Minorul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Brașov, în stare gravă. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare