Brașov. Femeie reținută după ce a încălcat ordinul de protecție
O femeie din județul Brașov a fost reținută de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele ei. Cazul a fost înregistrat ieri dimineață, în Făgăraș. Polițiștii au fost anunțați în jurul orelor 7.30, prin 112, cu privire la faptul că inculpata ar fi încălcat ordinul de protecție.
„Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că pe numele femeii (n.r. în vârstă de 44 de ani), Judecătoria Brașov a emis un ordin de protecție, prin care aceasta avea obligația de a păstra o distanță de 100 m față de locuința concubinului său. La data de 06 octombrie 2022, femeia s-ar fi deplasat la locuința bărbatului, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție și a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a sesiza acest aspect”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore. Ea a fost dusă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Luna trecută, polițiștii i-au deschis femeii dosar penal pentru violență în familie. Tot atunci, au emis ordin de protecție provizoriu. Acesta a fost valabil cinci zile. Ulterior, victima, un bărbat de 64 de ani, a obținut ordin de protecție de la Judecătorie. Pentru mai multe date, vezi și:
Bărbat din județul BRAȘOV, agresat fizic de concubina sa, cu 20 de ani mai tânără
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.