112

BRAȘOV. Femeie decedată înaintea unei operații, la Maternitate. A fost sesizată Poliția

 

Polițiștii brașoveni fac cercetări, după ce o pacientă a decedat înainte de a intra într-o operație, la Maternitatea Brașov.

„IPJ Brașov a fost sesizat cu privire la faptul că, în data de 08.01.2019, o femeie în vârstă de 46 ani, din municipiul Brașov, a decedat în blocul operator al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie Brașov, înainte de o intervenție chirurgicală. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, ne-a confirmat reprezentantul Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Conform sursei citate, un medic din cadrul spitalului a fost cel care a sesizat cazul la Poliție.

Contactat telefonic, directorul medical al Maternității Brașov, Mircea Preda, ne-a declarat că este în concediu, în afara țării, astfel că nu are informații despre caz. Pe de altă parte, managerul unității medicale, dr. Valeria Badea, nu a putut fi contactat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button