112

BRAȘOV. Femeie decedată după ce a căzut de la fereastră!

 

O femeie și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 6 al unui bloc din municipiul Brașov, în această dimineață. Urmează să se stabilească împrejurările în care a avut loc tragedia din zona Valea Cetății. 

„La data de 17 noiembrie  a.c., în jurul orei 07.00, Poliția Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție, a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o persoană de sex feminin s-ar fi precipitat de la fereastra locuinței sale, situată la etajul 6 al imobilului de domiciliu. Echipajul medical care s-a deplasat la fața locului a declarat decesul. Cadavrul urmează a fi ridicat și transportat la SJML Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legală la finalizarea anchetei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Femeia decedată avea doar 26 de ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare