BRAȘOV. Femeie cercetată pentru tentativă la omor, plasată sub control judiciar
O femeie în vârstă de 40 de ani care este cercetată pentru tentativă la omor a fost plasată sub control judiciar, la decizia judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov, apoi de la Curtea de Apel Brașov. C.B. a fost reținută în dimineața de 8 martie, iar în aceeași zi a fost propusă spre arestare preventivă la Tribunalul Brașov, dar instanța a respins propunerea formulată de procurorul de caz și a dispus plasarea femeiii sub control judiciar, pe o durată de 60 de zile (din 9 martie până pe 7 mai). Decizia a fost contestată de procuror, dar Curtea de Apel Brașov a decis să mențină măsura controlului judiciar.
Pe durata măsurii preventive, inculpata are următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată,
b) să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi, procurorul sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată
d) să nu părăsească limita teritorială a judeţului Braşov, fără încuviinţarea prealabilă a procurorului, judecătorului de drepturi şi libertăţi judecătorului de cameră preliminară sau instanţei, în funcţie de stadiul procesual al cauzei e) să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acestuia, fiind permisă contactarea persoanei vătămate, prin avocat, pentru soluţionarea amiabilă a laturii civile a cauzei, dacă va fi cazul
f) să nu se apropie şi că nu comunice cu martorii.
Aflându-se sub influența alcoolului, femeia l-ar fi înjunghiat pe fiul proprietarului casei în care locuia cu chirie, după ce băiatul ar fi lovit-o peste față. Totul ar fi pornit de la faptul că tânărul i-ar fi cerut banii pe care îi datora pentru chirie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.